Asociația Dental Office Managers își extinde programede de educație în management medical

Asociația Dental Office Managers

Asociația Dental Office Managers (ADOM), prima instituție din România care pregătește și certifică manageri pentru cabinetele și clinicile stomatologice, a decis să exporte anul acesta produsele sale educaționale în afara granițelor României. Primul program de pregătire în managementul cabinetului stomatologic din afara granițelor a avut loc luna aceasta la Chișinău, Republica Moldova.

„Ne-am extins la nivel internațional ca răspuns la cererea pentru astfel de programe de pregătire pe care am avut-o în ultimii 5 ani din partea medicilor și proprietarilor de clinici stomatologice din Republica Moldova. Am putut face acest pas numai după o analiză a pieței foarte amănunțită și o adaptare a informațiilor și a structurii de curs la nevoile specifice clinicilor de acolo. A fost un proces de durată care s-a întins pe o perioadă de doi ani, dar care ne-a adus rezultatele previzionate, cursurile ADOM fiind foarte bine primite de managerii de clinici stomatologice din Republica Moldova”, declară Dr. Oana Taban, Președinte și Membru Fondator al Asociației Dental Office Managers.

Asociația Dental Office Managers a certificat peste 400 de manageri de clinici stomatologice

Până în prezent, ADOM a organizat în România 13 ediții ale Școlii Dental Office Managers, urmând ca în luna octombrie să înceapă cea de-a 14-a ediție, numeroase proiecte de reorganizare a clinicilor, precum și 2 seminarii Dental Office Management naționale la Timișoara și Iași.

În 5 ani de activitate pe piața din România, ADOM a certificat 475 de manageri de clinici stomatologice din țara noastră, Moldova, Italia, Franța, Luxemburg și Irlanda.

Acești manageri fac acum parte din comunitatea Dental Office Managers, organizație ce oferă sprijin în rezolvarea problemelor cu care se confruntă piața serviciilor de medicină dentară din România. De asemenea, ADOM a oferit suport în dezvoltarea cu succes a peste 38 de start-upuri medicale și a dus la implementarea a zeci de proiecte în clinici din întreaga țară, întărindu-și astfel poziția de lider în domeniul educației de business cu specific medical

ADOM a apărut din dorința de a crește nivelul serviciilor stomatologice din România și de a împărtăși know-how-ul acumulat de mai mulți specialiști din domeniu în foarte mulți ani de experiență. Cei care decid să deschidă un business în domeniul stomatologiei sunt de cele mai multe ori medici cu o înaltă pregatire profesională, dar care simt nevoia de a înțelege și de a gestiona mixul dintre actul medical și interacțiunea cu pacientul. ADOM le oferă acestora informația cu ajutorul căreia își pot dezvolta propriul sistem de management, bazat adesea pe ajutorul unui Dental Office Manager dedicat, care le poate asigura medicilor mediul ideal de lucru, iar pacienților accesul la un act medical ireproșabil”, spune Erika Ionescu, Vicepreședinte ADOM.

Premiere naționale în 2018

La capitolul premiere, ADOM are în desfășurare, în cadrul proiectului „Rămâi medic în România”, primul studiu la nivel național care își propune să analizeze reglementările, fiscalitatea și condițiile de muncă din domeniul medical din străinătate, pentru ca orice medic care ia în considerare practicarea profesiei în afara României să fie bine informat atât despre piața locală, cât și despre piața internațională înainte de a lua decizia.

Cei care vor să răspundă la întrebările studiului, o pot face aici: https://www.dentalmanagers.ro/campanie-ramai-medic-in-romania/

În plus, ADOM a realizat primul curs de Managementul resurselor umane pentru clinicile dentare din România, primul curs de certificare Front Desk Officer destinat personalului din recepțiile clinicilor stomatologice din țara noastră (deja 130 de persoane au fost certificate) și ADOM TV – o platformă de informații video și training-uri online dezvoltată împreună cu partenerii asociației.

Reprezentanții companiei iau în calcul și extinderea în vestul Europei într-un viitor apropriat.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*