Sute de femei au primit cadourile strânse de Mirela Retegan în Campania „Adoptă o mamă”

Campania "Adoptă o mamă"

Campania „Adoptă o mamă” este campania sufletului meu. Sunt foarte fericită că an de an a crescut, anul acesta a luat amploarea unei campanii a românilor de pretutindeni. Ideea mea a fost preluată de asociații din Timișoara, Cluj Napoca, Brașov, Sibiu și Republica Moldova. M-am bucurat foarte tare că mame plecate din România și care acum trăiesc în Spania și în Italia au trimis cadouri pentru mămicile din campania noastră. Sunt foarte recunoscătoare pentru că fiecare pachet a adus atâta bucurie în sufletul unei femei care are nevoie de toată dragostea și susținerea noastră, a declarat Mirela Retegan, inițiatoarea campaniei.

Mamele din casele APGAR, ale Asociației Touched România, s-au bucurat de cadourile strânse în Campania „Adoptă o mamă”, inițiată de Mirela Retegan.

A fost o seară a lor, un eveniment dedicat acestor eroine, într-un cadru organizat, cu sprijinul Caro Hotel. Cu emoții în glas, lacrimi în ochi și mâini tremurânde, mamele aflate în grija Asociației Touched România, au pășit rând pe rând în fața scenei și au primit cadoul în aplauzele tuturor celor prezenți în sală.

Fiecare a primit flori și mesaje de încurajare de la reprezentanții Poliției Române. Este al patrulea an în care Poliția Română vine în sprijinul campaniei „Adoptă o mamă”, fiind unul dintre cei mai puternici susținători ai acesteia, reprezentând o garanție a faptului că în fața agresiunilor, Poliția este acolo să le protejeze.

Campania ”Adoptă o mamă”. În cadrul evenimentului, femeile au cântat, au dansat și au urcat pentru prima dată pe o scenă. Totul vreme de aproape 3 ore.

Mii de femei din toată țara au răspuns îndemnului Mirelei de a adopta o mamă. Astfel, în câteva săptămâni de campanie, femei din toată țara s-au mobilizat și au trimis pachete pentru mamele care au avut curajul să-și ia copiii și să se refugieze din calea soților agresivi. Este primul an în care ideea Mirelei Retegan a fost preluată de asociații de mame din Timișoara, Cluj Napoca, Brașov, Sibiu și Republica Moldova.

Campania „Adoptă o mamă” a reușit să aducă împreună mii de femei din România și din Republica Moldova, cu un singur scop, acela de a ajuta mamele aflate în situații dificile.

Ne-am bucurat și anul acesta de susținerea Caro Hotel București, care, de fiecare dată, ne-a pus la dispoziție pentru petrecerea dedicată mămicilor o sală încăpătoare. Sponsorii oficiali ai campaniei, cu ajutorul cărora s-au strâns toate pachetele sunt oamenii simpli, care au ales să se implice și să nu rămână spectatori.

Au spus „DA” campaniei si au susținut cu produse dedicate mămicilor: Sissi România, Green Sugar, Aqua Carpatica, Douglas România, Bebe Tei, Flormar, Sempre Sano Catering, Curtea Veche Publishing, Yokko, Florăria Miss Fleur, Chipita, Solaris, Octavian Dulce de România. Evenimentul dedicat mămicilor a fost organizat de Fundația Noua Generație și susținut de Caro Hotel București.

Ne vedem și pe Facebook!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*